Alta zi. Zi in care gandurile mele se indrapta iar spre amintirea veche a zambetului tau, ramasa ca un fir de praf pe suprafata neteda a inimii mele. Incerc sa distrug acele ganduri infloritoare inducand pareri de rau. Pareri de rau? Dar ce vorbesc?! Regretele nu isi au rostul in viata mea. Nu regret nimic, nici macar faptul ca ti-am daruit tie inima mea. Regretele de obicei sunt tardive si inutile, de ce sa le dau un rol principal in teatrul jucat de sentimente? De ce sa mai complic scenariul, cand ele pot fi extrem de simplu lasate pe dinafara.
E innorat. Ma gasesc fata in fata cu geamul, scriind aceste randuri si intristandu-ma.
De obicei cand cerul sta sa planga, sunt trista, dar de data aceasta e o altfel de tristete. O melancolie apasatoare care se simte extraordinar de bine in atmosfera incarcata de singuratatea din jurul meu. E derutant. Un cuvant spus in acest moment probabil ar face sa se sparga ceva in camera din cauza presiunii care s-ar prinde de el. Ar fi de prisos!
Nu stiam ce e cu mine, mi-e rau, mi-e bine? Singurul raspuns pe care as fi in stare sa-l dau in momentul de fata ar fi destul de simplu: e bine fara tine, dar totusi e mai bine cu tine. Da…nici eu nu ma mai inteleg! Unde se afla in toate astea cuvantul “rau”? Niciunde! In concluzie sunt bine, sau totusi nu. |E un fel de labirint, daca nu sti sa te orientezi esti pierdut. Eu una, mi-am pierdut demult punctul de orientare in viata. Te-am pierdut! Incep o noua zi cu riscul de a repeta greseli stiind ca o sa gresesc din nou,de a incerca altceva, de a reusi sa ma ridic si sa pasesc mai departe spre un alt orizont, si sa regasesc iar acel punct important de orientare fara de care lumea mea va fi un haos.
Aparent ai vrut sa faci totul sa fie bine, dar mai ranit. Dar in tot raul e si un bine.Am invatat sa ma feresc de restul gloantelor care tinteau spre a-mi zdrobi inima. Inocenta mea a palit!
Stii…? O iubire intre noi, tu, ziceai ca ar fi imposibila. Nu iubitule! Tu ai vrut sa-i dai forma asta. Eu mereu, cu toata fiinta mea care se cutremura la fiecare privire dulce de-a ta, am vrut sa razbat orice ca sa te tin strans la pieptul meu. Sa cad si sa ma ridic cu tine de mana, sa ma lovesc si sa ma saruti, sa simt ca nu mai pot continua si doar la un zambet de-al tau sa prind putere sa lupt mai departe. Sa raman fara glas si soptindu-mi cald ca ma adori sa gasesc forta de a striga TE IUBESC! Da…ar fi fost prea frumos, un vis care ma bantuie de ceva vreme.Era intr-adevar greu, aveam o lume intreaga impotriva noastra, care nu voia sa ne vada impreuna, dar in doi puteam reusi.Sunt convinsa! Tu, iubitul meu, nu ai vrut. Ti-a fost mai usor sa pleci, sa spui ca nu se poate, decat sa ma iei de mana si sa infruntam amandoi realitatea cu greutatile ei. Nu ai vrut sa treci cu mine prin furtuna, m-ai lasat singura. Ti-ai pregatit scenariul cu mult tact si ai plecat la ea, ai fugit acolo unde nu trebuia sa depasesti obstacole, acolo unde momentan ti-e bine, si m-ai lasat pe mine sa dau explicatii si sa trec prin vorbele invidioase si pline de rautate din jurul meu,ajutata doar de lacrimi. Cat de greu mi-a fost tu n-ai de unde sa stii, nici nu o sa stii vreodata,dar tine minte: in viata nu poti mereu sa fugi, odata va veni o vreme cand o sa treci si tu, daca nu printr-o furtuna, o ploaie torentiala, sigur! Daca acum spui ca m-ai uitat si probabil nici nu iti mai amintesti chipul meu, cand o sa vina clipa sa infrunti o mare de obstacole, chipul meu o sa iti tresara in amintiri trecute demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu