Regasire in amintiri.

               Azi e o zi pe care nu am trait-o niciodata, si totusi… iti simt lipsa mai mult ca oricand. Cu fiecare zi lasata in urma, prezenta ta imi bantuie tot mai mult sufletul si mintea.

              Chiar ieri aveam o discutie cu un prieten, spunandu-i ca la cat imi lipsesti te-as recunoaste dintr-o suta de persoane chiar si legata la ochi. Zambetul  tau l-as zari dintr-o mie de oameni, iar vocea ta as identifica-o dintr-un milion de insi.

            

In clipele de fata traiesc din dragoste, zambesc desi inima mi-e ranita, plang privind fotografii cu noi si iert greseli care pentru altii sunt de neiertat. Inca sunt aici pentru tine, desi trebuia sa plec demult. Inca am o sumedenie de iluzii desi ar trebui sa fiu, acum, mai mult ca niciodata realista. Iti caut iubirea desi ea e demult pierduta si deschid rani ce trebuiau inchise de ceva timp. Ai fost odata langa mine si drept urmare inca te iubesc desi nu vreau sa simt. Tocmai ma indrept pe un drum gresit dar merg mai departe. Incerc din rasputeri sa te uit, dar mi-am dat seama ca e foarte greu sa uiti.

                Imi aduc aminte de o multime de clipe petrecute impreuna, cand ma tineai  in brate iar eu te priveam cu niste ochi care radiau de fericire. Imi erai atat de drag in acele secunde. Ma simteam mai presus de toata lumea cand ma acopereai cu sarutari, iar cand ma cuprindeai in brate, putea izbuchni orice razboi, caci eu eram in siguranta.

                Acum tu consideri probabil ca ai fost un moft pentru mine, care dupa o intalnire cu altul o sa-mi treaca. Candva o sa realizezi defapt cat te-am iubit, si mi-e atat de frica ca in tarziul acela sa nu fie prea tarziu.

Pentru...noi.

Pentru toate clipele pasagere in care am fost intr-un unic si exuberant extaz alaturi de tine. 

Pentru ca ma trezeam cu gandul ca o sa te vad in acea zi si ca printr-o minune peste dimineata mea mohorata tresarea o lumina parca aruncata din paradis ca sa-mi inunde sufletul cu o aprofundare in farama iubirii ce incepeam sa o simt. 

Pentru ca desi intre noi au fost multe momente frumoase, tind sa ma limitez doar la acest simplu adjectiv folosit la plural pentru a descrie clipele noastre si nu ma intind la cuvinte magice deoarece totul s-a terminat prea brusc, prea incomplet, cu un sentiment inexplicabil si inocent, cu sute de intrebari si fara vreun raspuns concret.

Pentru toate cuvintele tale pline de adorare cu care mi-ai starnit o involburare imensa, cu valuri de pasiune si dorinta de a iubi, dar care acum mi se par simple cuvinte  care s-au evaporat cu timpul si s-au transformat in cativa nori pufosi de unde cateodata cand mi-e dor tare de tine mai cade cate un picur sinonim in cazul meu cu o lacrima care imi aminteste de toate petrecute,dar dupa o lacrima mai vin si altele, iar dupa dansul lor care reuseste miraculous sa-mi intimideze surasul urmeaza falsa realitate in care imi aduc din nou aminte ca totul a fost o minciuna, si revin subtil la procesul meu de a te uita. 

Pentru ca tu ai aflat mai repede decat mine ce inseamna iubirea si tradarea in acelasi timp. 

Pentru ca ti-ai inchis sufletul  in speranta de a nu mai suferi si ti-ai pierdut curajul de a-l deschide. 

Pentru ca as fi facut orice in ideea de a ma lasa sa fiu eu persoana aia pe care sa o primesti in inima ta. 

Pentru ca iubirea ce o simt din adancul fiintei mele, acel sentiment care imi taie respiratia si face sa mi se inmoaie incheieturile cand te zaresc, si in cea mai groaznica indepartare, care ma face sa plutesc de emotie numai la gandul ca tu existi, pentru toate astea, candva,eram dispusa sa ma lupt cu o lume intreaga sa te stiu langa mine.

Pentru ca pana ca tu sa treci cu atata indiferenta peste inima mea care se tinea cu putere de spusele tale, credeam ca iubirea mea pentru tine imi va aduce un uragan de fericire dar totul s-a dovedit a fi un cliseu rulat cu insistenta in  mintea mea.

Gand in plina zi...

Alta zi. Zi in care gandurile mele se indrapta iar spre amintirea veche a zambetului tau, ramasa ca un fir de praf pe suprafata neteda a inimii mele. Incerc sa distrug acele ganduri infloritoare inducand pareri de rau. Pareri de rau? Dar ce vorbesc?! Regretele nu isi au rostul in viata mea. Nu regret nimic, nici macar faptul ca ti-am daruit tie inima mea. Regretele de obicei sunt tardive si inutile, de ce sa le dau un rol principal in teatrul jucat de sentimente? De ce sa mai complic scenariul, cand ele pot fi extrem de simplu lasate pe dinafara.

E innorat. Ma gasesc fata in fata cu geamul, scriind aceste randuri si intristandu-ma.

De obicei cand cerul sta sa planga, sunt trista, dar de data aceasta e o altfel de tristete. O melancolie apasatoare care se simte extraordinar de bine in atmosfera incarcata de singuratatea din jurul meu. E derutant. Un cuvant spus in acest moment probabil ar face sa se sparga ceva in camera din cauza presiunii care s-ar prinde de el. Ar fi de prisos!

Nu stiam ce e cu mine, mi-e rau, mi-e bine? Singurul raspuns pe care as fi in stare sa-l dau in momentul de fata ar fi destul de simplu: e bine fara tine, dar totusi e mai bine cu tine. Da…nici eu nu ma mai inteleg! Unde se afla in toate astea cuvantul “rau”? Niciunde! In concluzie sunt bine, sau totusi nu. |E un fel de labirint, daca nu sti sa te orientezi esti pierdut. Eu una, mi-am pierdut demult punctul de orientare in viata. Te-am pierdut! Incep o noua zi cu riscul de a repeta greseli stiind ca o sa gresesc din nou,de a incerca altceva, de a reusi sa ma ridic si sa pasesc mai departe spre un alt orizont, si sa regasesc iar acel punct important de orientare fara de care lumea mea va fi un haos.

Aparent ai vrut sa faci totul sa fie bine, dar mai ranit. Dar in tot raul e si un bine.Am invatat sa ma feresc de restul gloantelor care tinteau spre a-mi zdrobi inima. Inocenta mea a palit!

Stii…? O iubire intre noi, tu, ziceai ca ar fi imposibila. Nu iubitule! Tu ai vrut sa-i dai forma asta. Eu mereu, cu toata fiinta mea care se cutremura la fiecare privire dulce de-a ta, am vrut sa razbat orice ca sa te tin strans la pieptul meu. Sa cad si sa ma ridic cu tine de mana, sa ma lovesc si sa ma saruti, sa simt ca nu mai pot continua si doar la un zambet de-al tau sa prind putere sa lupt mai departe. Sa raman fara glas si soptindu-mi cald ca ma adori sa gasesc forta de a striga TE IUBESC! Da…ar fi fost prea frumos, un vis care ma bantuie de ceva vreme.Era intr-adevar greu, aveam o lume intreaga impotriva noastra, care nu voia sa ne vada impreuna, dar in doi puteam reusi.Sunt convinsa! Tu, iubitul meu, nu ai vrut. Ti-a fost mai usor sa pleci, sa spui ca nu se poate, decat sa ma iei de mana si sa infruntam amandoi realitatea cu greutatile ei. Nu ai vrut sa treci cu mine prin furtuna, m-ai lasat singura. Ti-ai pregatit scenariul cu mult tact si ai plecat la ea, ai fugit acolo unde nu trebuia sa depasesti obstacole, acolo unde momentan ti-e bine, si m-ai lasat pe mine sa dau explicatii si sa trec prin vorbele invidioase si pline de rautate din jurul meu,ajutata doar de lacrimi. Cat de greu mi-a fost tu n-ai de unde sa stii, nici nu o sa stii vreodata,dar tine minte: in viata nu poti mereu sa fugi, odata va veni o vreme cand o sa treci si tu, daca nu printr-o furtuna, o ploaie torentiala, sigur! Daca acum spui ca m-ai uitat si probabil nici nu iti mai amintesti chipul meu, cand o sa vina clipa sa infrunti o mare de obstacole, chipul meu o sa iti tresara in amintiri trecute demult.

Am decis sa-mi deschid acest blog deoarece "scrisul" face parte din viata mea. Doar el ma linisteste, imi alunga gandurile negre si ma ajuta sa ma relaxez.
In continuare imi doresc ca voi sa va bucurati de postari si sa intrati cu drag pe aceasta pagina.
P.s. Va rog nu copiati textele.Ele fac parte din mine si ma reprezinta. Fiecare suntem unici, deci consider ca fiecare meritam "ceva al nostru". In cazul in care va regasiti in vreo postare si vreti sa o distribuiti pe reteaua voastra de socializare, va rog specificati sursa.